Diferențele dintre adicția de droguri și dependența fiziologică?

Adicția și dependența fiziologică sunt două tipuri distincte de abuz de substanțe: adicția de droguri este mai degrabă o problemă psihologică, iar dependența fiziologică are un caracter mai degrabă fiziologic. Este posibil ca o persoană să aibă dependență fiziologică de un drog fără să aibă o adicție, însă cele două forme de abuz de substanțe apar frecvent la aceeași persoană.

Definiția adicției

Adicția a fost redefinită de multe ori, inclusiv în mod diferit pentru substanțe diferite, însă American Society of Addiction Medicine (ASAM) definește adicția drept o „boală primară, cronică a mecanismelor cerebrale ale recompensei, motivației, memoriei și circuitelor asociate”. Câteva cuvinte-cheie din această definiție ajută la deosebirea adicției de dependența fiziologică. Să începem cu „boală”. Boală este un cuvânt puternic în comunitatea persoanelor afectate de adicția de droguri, deoarece unii sunt categoric de acord, alții nu sunt de acord, iar alții consideră că această dihotomie trebuie ignorată); acesta este și motivul pentru care multe instituții medicale numesc adicția tulburare, de exemplu tulburare de consum de alcool (AUD) sau tulburare de consum de substanțe (SUD), dar ne abatem de la subiect.

Indiferent în ce tabără te afli, termenul „boală” este important pentru înțelegerea diferenței deoarece, în comunitatea medicală, o boală poate fi vindecată, tratată sau gestionată. În cazul adicției, este vorba despre un comportament compulsiv cauzat de remodelarea sistemului cerebral de recompensă, însă tot mai multe dovezi au arătat că creierul persoanelor cu adicție este predispus la aceasta. De aceea, Sally poate bea zece pahare, se poate trezi cu mahmureală și apoi poate să nu mai bea până la nunta verișoarei sale, în timp ce Ross nu se poate opri nici după ce toți ceilalți s-au oprit.

Deși sistemul cerebral de recompensă poate fi remodelat în timp, această predispoziție face ca persoanele cu adicție să recidiveze și să revină la vechile obiceiuri. Acest lucru exclude „gestionarea” adicției. Nu poți fi o persoană cu adicție și să înveți să îți gestionezi consumul de substanțe; nu poți să bei pur și simplu „un singur pahar”. Același principiu exclude „vindecarea” acestei afecțiuni, deoarece soluția este abstinența totală; de exemplu: te doare când îți miști brațul în acest fel? Atunci nu îl mai mișca așa.

Implicația termenului de boală este că adicția de droguri nu poate fi vindecată sau gestionată și, prin urmare, singura cale rămasă este tratamentul. Pentru o persoană cu adicție aflată în recuperare, tratamentul implică de regulă un grup mare de sprijin, întâlniri, planificarea obiectivelor pe termen lung, întâlniri, schimbarea mediului și întâlniri.

Definiția dependenței fiziologice

Dacă acceptăm că adicția este o boală, dependența fiziologică de droguri poate fi considerată simptomul sau comportamentul care contribuie la apariția bolii; în același mod în care o țigară poate cauza cancer pulmonar, dependența fiziologică de droguri poate cauza adicție.

Dependența fiziologică de droguri reprezintă mai degrabă un răspuns fiziologic și este identificată de obicei prin reacția la absența drogului. Dependența fiziologică nu este asociată, în general, persoanelor care caută o stare de euforie, ci celor care vor să se simtă normal. Persoanele cu dependență fiziologică de droguri nu consideră de obicei drogul o parte esențială a vieții lor, dar îi resimt absența.

Cel mai frecvent exemplu de persoane care suferă de dependență fiziologică de droguri îl reprezintă cele care iau opiacee pentru ameliorarea durerii. Medicii pot prescrie opiacee după un accident grav sau o intervenție chirurgicală majoră pentru a reduce durerea și a grăbi recuperarea pacientului. Totuși, mulți pacienți, în special cei care trec prin perioade lungi de recuperare sau suferă de afecțiuni cronice, ajung să aibă nevoie de doze mai mari pe măsură ce corpul dezvoltă toleranță la medicament. Din nou, acest lucru nu apare deoarece persoanele caută o stare de euforie, ci pentru a-și menține corpul într-o stare normală.

În cele din urmă, corpul dezvoltă toleranță și ajunge să necesite fie droguri mai puternice, fie cantități mai mari. Acesta este și motivul pentru care dependența fiziologică însoțește sau duce adesea la adicție. Într-un anumit sens, dependența fiziologică de droguri poate fi considerată simptomul „de intrare” către adicție. Nevoia de droguri mai puternice este ceea ce determină adesea o persoană să apeleze la droguri ilegale de pe stradă, transformând-o de regulă într-o persoană cu adicție.

Diferența dintre adicția de droguri și dependența fiziologică de droguri

Adicția este rezultatul unei probleme mai degrabă psihologice. Sistemul cerebral de recompensă este remodelat, determinând persoana să se gândească la consumul de droguri în același mod în care cineva se gândește la hrană: ca la o necesitate pentru supraviețuire. Tot astfel, comportamentul unei persoane cu adicție diferă foarte mult de cel al unei persoane care are dependență fiziologică de o substanță, dar nu și adicție. O persoană cu adicție va renunța la orice pentru a obține drogul preferat. Își va risca locul de muncă, locuința, persoanele dragi și propria siguranță pentru a găsi și a consuma drogul. Creierul este remodelat astfel încât să creadă că are nevoie de drog pentru a supraviețui.

Dacă ai interacționat vreodată cu cineva aflat în modul de supraviețuire, ai observat că devine tot mai iritabil, agresiv și imprevizibil; gândește-te la starea de „hangry”, când foamea provoacă furie, dar într-o formă mult mai întunecată. Fără substanță, o persoană care suferă de adicție va avea simptome de sevraj și pofte intense de a găsi și consuma din nou drogul.

În schimb, o persoană cu dependență fiziologică de droguri poate prezenta simptome fizice de sevraj, precum vărsături, dureri de cap și amețeli, dar nu intră în modul de supraviețuire al unei persoane cu adicție. Creierul nu îi spune că are nevoie de drog pentru a nu muri; corpul îi spune că resimte niveluri severe de durere și disconfort care pot fi potolite numai printr-o altă doză. Multe persoane pot comunica acest lucru, spre deosebire de cineva cu adicție, care literalmente nu se poate gândi la nimic altceva.

Cei doi termeni sunt folosiți frecvent în mod interschimbabil, însă există diferențe clare. Din păcate, aceste diferențe sunt cel mai ușor de observat după ce persoanele afectate au ajuns să sufere grav. De exemplu, o persoană cu dependență fiziologică severă de droguri nu poate funcționa sau merge la serviciu fără o doză din drogul preferat. Iar o persoană cu adicție și-a pierdut locul de muncă și i-a îndepărtat pe cei dragi în efortul de a-și alimenta obiceiul continuu.