Dependența de cocaină

Ultima actualizare: 12 august 2026

Ce este cocaina?

Cocaina este un stimulent care împiedică reciclarea dopaminei în creier. Când este eliberată, dopamina ocupă un spațiu mic între sinapse, producând o stare de euforie. Totuși, aceasta durează rareori mult, deoarece o proteină îndepărtează apoi dopamina pentru a fi reciclată și folosită ulterior. De exemplu, gândește-te la atracția unei mese aromate. Dopamina este eliberată și creează o senzație plăcută, dar aceasta se estompează când dopamina este reciclată sau îndepărtată, iar recompensa ori satisfacția imediată dispare. Cocaina împiedică proteinele să recicleze dopamina. Nu doar că mirosul aromat al mâncării continuă să te atragă, dar senzația se și intensifică. Pentru că dopamina nu este reciclată, în loc să existe o singură moleculă între cele două sinapse, acum sunt două, apoi trei, apoi patru… și așa mai departe.

Așadar, dacă o masă miroase bine, va continua să miroasă din ce în ce mai bine. Acest proces menține starea accentuată de vigilență și euforie.

Ce conține cocaina?

În forma sa cea mai pură, cocaina este un alcaloid, un compus chimic natural produs de planta de coca (Erythroxylon coca) din America de Sud.

În Statele Unite însă, cocaina este un drog ilegal vândut pe stradă sub diverse forme: comprimate, lichid, pudră, pietre și altele. Cocaina diluată poate conține:

Bicarbonat de sodiu
Pudră de talc
Sare
Detergent de rufe
Acid boric
Anestezice locale (procaină, tetracaină etc.)
Heroină

Principalul motiv pentru care sunt adăugate multe dintre aceste substanțe este creșterea profitului și reducerea costurilor, deoarece ingrediente precum bicarbonatul de sodiu și pudra de talc sunt foarte ușor și ieftin de procurat. Unele dintre ele au însă efectul suplimentar de a prelungi acțiunea drogului, iar altele îl pot face și mai adictiv.

Denumiri alternative pentru cocaină

Coke
C
Blow
Snow
Powder
Rock
Crack

Istoria cocainei

Cocaina există de mii de ani și a fost folosită în ritualuri religioase de numeroase popoare indigene din America de Sud. Cocaina se găsea în frunzele plantei de coca, iar în timpul ceremoniilor oamenii mestecau frunzele pentru un plus de energie și forță.

La sfârșitul anilor 1400 și în anii 1500, spaniolii au început colonizarea Americilor. Atunci au descoperit planta de coca, efectele ei și modul în care era folosită împreună cu tutunul. Aproape imediat, spaniolii au legalizat planta și au impozitat-o.

Cocaina a fost apoi folosită de ambele culturi în operații, tratamente și chiar pentru intensificarea simțurilor înaintea unei vânători sau lupte.

Cocaina așa cum o cunoaștem astăzi nu a fost dezvoltată decât la mijlocul anilor 1800. Acest lucru s-a datorat parțial lipsei de cunoștințe și tehnologie, care împiedica extragerea alcaloidului din frunză, dar mai ales faptului că singurul mijloc de transport al plantei către Europa, unde se aflau principalii oameni de știință, era vaporul. Deși unele probe au traversat oceanul, multe se degradau înainte de a ajunge în Europa.

Friedrich Gaedcke a izolat pentru prima dată alcaloidul cocainei în 1855. L-a numit „erythroxyline”. A identificat această componentă, dar nu a putut să o extragă cu ușurință.

Un alt Friedrich, Friedrich Wöhler, a contribuit însă la transformarea cocainei în forma cunoscută astăzi. Wöhler i-a cerut unui coleg cercetător aflat în expediția Novara să îi aducă frunze de coca din America de Sud și a primit un cufăr mare plin cu plante de coca. Wöhler i-a dat multe dintre plante unuia dintre doctoranzii săi, Albert Neimann. Neimann a reușit să izoleze și să denumească cocaina, extrăgând-o din planta de coca și îmbunătățind metoda lui Gaedcke. Niemann a reușit acest lucru în 1859, și-a publicat lucrarea On a New Organic Base in the Coca Leaves în 1860 și a obținut astfel doctoratul. Un an mai târziu, în 1861, Neimann a murit în timpul cercetărilor sale continue asupra iperitei, aparent din cauza inhalării gazului.

Apoi, în 1898, Richard Willstätter a realizat prima sinteză biomimetică a cocainei.

Utilizarea experimentală a cocainei

În paralel cu extracția cocainei, au fost efectuate și experimente cu această substanță pentru a-i observa efectele secundare.

În 1879, Vassili von Anrep a conceput mai multe experimente care demonstrau proprietățile anestezice ale cocainei. Într-un experiment efectuat pe broaște, a scufundat o labă într-o soluție de apă sărată, iar pe cealaltă într-o soluție salină cu cocaină, pentru a observa dacă efectele diferă. A încălzit apa, iar laba expusă cocainei părea să resimtă un efect mai slab sau să nu resimtă nimic, comparativ cu cealaltă labă. Anrep a reprodus acest efect de amorțire și a observat că, atunci când injecta cocaină într-un picior, zona afectată nu simțea durerea, cum ar fi cea provocată de înțepătura unui ac.

Karl Koller, un colaborator al lui Sigmund Freud, este cunoscut pentru experimentul său cu cocaină din 1884, în care și-a aplicat o soluție de cocaină într-un ochi și apoi l-a înțepat cu ace. Cunoștea capacitatea substanței de a amorți țesuturile, dar i-a recunoscut potențialul deoarece, până atunci, operațiile oculare erau extrem de dificile din cauza reflexelor naturale ale corpului. Nici alte droguri, precum morfina, nu puteau opri mișcările involuntare. Faptul că cocaina amorțea țesutul din jurul ochiului a reprezentat un progres extraordinar.

Căutarea utilizărilor medicale a continuat mult după începutul anilor 1900, cocaina fiind folosită în continuare ca anestezic pentru diverse probleme.

Utilizarea recreațională a cocainei

Mulți oameni cunosc povestea Coca-Cola și faptul că rețeta originală conținea puține frunze de coca până în 1906, dar Coca-Cola nu a fost nici pe departe prima care a făcut acest lucru. Vinurile trebuiau să concureze, iar multe au contribuit la moda produselor cu coca, adăugând până la 6 mg de cocaină în fiecare uncie de vin.

Sigmund Freud a încurajat și el oamenii să folosească în schimb cocaină, publicând un document în care susținea că aceasta îi face să se simtă normali și fericiți, spre deosebire de starea morocănoasă și deprimată produsă de alcool. Freud părea să susțină ferm ideea, afirmând clar că ajută productivitatea fără a provoca oboseală.

Parke-Davis, cel mai vechi și mai mare producător farmaceutic din America, vindea publicului cocaină sub diverse forme. Reclamele companiei mergeau până la a afirma că aceasta putea „să înlocuiască hrana, să-l facă pe laș curajos, pe tăcut elocvent și să-l facă pe cel suferind insensibil la durere”. Parke-Davis Company, 1885

Unul dintre produsele companiei conținea chiar o soluție de cocaină și venea cu o seringă, astfel încât cumpărătorul să o poată injecta direct în vene.

Între timp, în cultura populară, Sir Arthur Conan Doyle, autorul Sherlock Holmes , îl făcea pe personajul Holmes să consume cocaină pentru a scăpa de plictiseală. Acest lucru ar fi putut contribui la diferențierile dintre clasele sociale, deoarece tabacherele au devenit un simbol al bogăției și statutului.

Consumul de cocaină în prezent

Cocaina este în continuare ilegală și este folosită rar în unitățile medicale, dar forma sa recreațională este deosebit de răspândită. În 2005, se estima că industria cocainei valora 70 de miliarde de dolari pe an. Ca termen de comparație, această valoare o depășește pe cea a Starbucks.

Cocaina este extrem de populară și este unul dintre puținele droguri consumate în toate păturile sociale. Indiferent dacă o persoană locuiește într-o zonă cu venituri mici sau aparține clasei mijlocii ori celei superioare, consumul de cocaină este relativ uniform.

Un aspect deosebit de dificil al cocainei în economia actuală este faptul că a devenit mult mai periculoasă. Cocaina este frecvent diluată cu alți aditivi sau alte droguri pentru a produce o stare diferită de euforie. Acest lucru poate transforma efectele secundare din simple efecte negative în unele catastrofale.